Scrisori

Scrisoare pentru Daisy

Știu că tu nu poți citii aceste rânduri, dar eu ți le scriu pentru că așa simt, pentru că așa-mi dictează inima și pentru că tu…ești totul.

Toți scriu scrisori în ziua de astăzi, către bunici, părinți, copii, rude sau prieteni, fie că sunt electronice, fie că sunt scrise pe foaie „vie”.

Dar oare de ce nu se scrie o scrisoare și pentru îngeri ca tine? De ce aproape nimeni nu bagă în seamă suflețelele voastre nevinovate? Voi sunteți niște ființe care nu ne supără niciodată, sunteți niște ființe care țineți la noi din tot sufletul și din toată inima, sunteți niște ființe drăgălașe, cu ochii atât de blânzi și dați dovadă de cel mai loial prieten al omului. Iubiți tot ce vă înconjoară, iubiți joaca și giumbușlucurile, iubiți oamenii și empatizați cu ei, chiar dacă ei nu vă iubesc pe voi așa cum ar trebui.

Tu ești un suflețel pe care eu l-am cunoscut în data de patru septembrie, 2017. Iubeam câinii și până atunci, dar când am început să te cunosc mai bine, mi-am zis că orice suflet de genul merită iubit.

Draga mea, nu ești de mult timp la mine, dar parcă ai fi de o viață. Ești o parte din mine și dai sens tuturor momentelor din lumea asta în care sunt singură atât la propriu cât și la figurat. Pentru unii oameni e greu a înțelege că nu ești un simplu animal de companie care știe câteva comenzi, ci tu, ești ochii mei, ești o prietenă adevărată, ești ca și un copil care are nevoie de afecțiune, ești ce un om nu poate fi, oricât de mult s-ar strădui. Oricât mi-ar fi de greu să jonglez cu lumea asta nu voi renunța la tine niciodată.

Îți mulțumesc pentru fiecare clipă oferită, pentru fiecare moment prețios, pentru fiecare gest ne însemnat pentru toți, pentru mine totul, pentru fiecare traseu făcut împreună și pentru fiecare obstacol întâmpinat, pentru fiecare corecție pe care ți-am aplicat-o și tu, nu te-ai supărat, pentru fiecare moment în care ai rămas singură uitându-te după mine cu ochii triști, pentru fiecare bucurie și dat din codiță când venim seara spre casă, pentru fiecare satisfacție când eu îți ofer recompensă pentru un lucru bun făcut, etc.

Astăzi Daisy mi-a oferit o lecție de viață care m-a impresionat enorm. Împreună formăm o echipă minunată și nimeni nu o va destrăma niciodată. Putem întâmpina și munți de probleme, ne vom rămâne alături,îți promit asta. Chiar și atunci când vei fi o cățelușă bătrânică și nu o să mai poți face serviciile unui câine ghid, îți vor rămâne alături și te voi iubii la fel de mult ca acum. Să nu uiți că vei rămâne animăluțul meu de suflet indiferent de ce se va întâmpla.

5 gânduri despre „Scrisoare pentru Daisy

  1. Impresionant..m-ati lasat fara cuvinte stiind ca aceleasi sentimente le am si eu pt fetita noastra!Va pupam pe amandoua ,inclusiv Helga ! Sunteti minunate!

    Apreciază

Lasă un comentariu